Te-ai încălțat vreodată înainte să te pui în pat la somn? Dar să mergi întâi la facultate și apoi să te înscrii la grădiniță? Acum, eu nu contest că or fi fost cazuri izolate pe ici, pe colo. Poate după vreo beție groaznică, da. Cât despre școală, dacă ai băut apă după Selly, cine știe.
Întorcând vorba la aromele din vin: au și ele o ordine. Nu poți să bei vinul înainte să-l faci și nici să culegi struguri dintr-un tamarix înflorit dacă n-ai plantat viță de vie. Chiar dacă diversitatea de gusturi și mirosuri e mare, le poți localiza și asocia mai ușor dacă le împarți în următoarele categorii principale.
Aromele primare
Aromele astea nu sunt doamne alese la primărie. Sunt mireasmele cele mai evidente în vinurile tinere și proaspete. De obicei sunt primele semne care ne stârnesc interesul și simțurile când dăm nas în nas cu un vin. Vin din strugurele în sine, din soi, și sunt cele mai puțin influențate de mâna omului.
Asta doar dacă nu le-o fi scăpat ceva nevoi primare domnilor prin vie când au lucrat. Că ar fi stricat și feng shui-ul organic al cramei.
Aromele primare dintr-un vin alb pot fi note de citrice, mere verzi, fructe tropicale sau note ierboase ori mentolate. Orice, dar să fie proaspăt. Cam ăsta-i șpilul aici. La cele roșii, evident, nu-ți trebuie doctorat ca să-ți dai seama: e vorba de fructe negre și roșii de tot felul.
Sigur, variază în funcție de vinul din pahar. Important e să fie proaspete, nu ca pâinea de dat la porci.
Aromele secundare
Sper să nu fie șocant că aromele secundare sunt următoarele identificate după cele primare. Emanațiile astea plăcut mirositoare vin din intervenția meșterului vinificator, din ce se întâmplă cu vinul în cramă.
E ca atunci când intri pe ușă bucuros că ai scăpat de inundația vecinului de deasupra, dar îți spune partenera că a luat foc bucătăria și a ars un pic pe la colțuri mobila aia de la Ikea. Adică, mai pe scurt, îți schimbă puțin profilul și starea. Și rămâi cu un iz de fum în casă.
Aromele secundare vin din micile ajustări sau tertipuri folosite de vinificatori:
- maturarea în baric (butoi de stejar de 225 de litri): vanilie, cuișoare, fum, nucă de cocos;
- fermentația malolactică (procesul prin care acidul malic devine acid lactic, iar vinul devine mai rotund): unt, smântână;
- stat pe drojdii (procedeu care crește complexitatea vinului): pâine, biscuit, brioșă.
Aromele terțiare
Ultimele mirodenii din schema aromatică a vinului vin din învechirea lui în condiții optime.
Te poți gândi la ele exact ca atunci când pleci din vacanță de la mătușa Aglaia, ajungi acasă și crești frumos un an, doi, șapte. Apoi, când te întorci la dumneaei după perioada asta, te ia de toate fălcile și-ți spune ce frumos și bine ai crescut. Arăți altfel, miroși altfel, te porți altfel. Dragul de tine, terțiarul lu’ tușa drag.
La vinurile albe, notele astea pot fi de fructe confiate, marmeladă, alune, miere sau petrol, pe când la cele roșii notele proaspete se pot transforma în izuri de fructe uscate, tutun, ciuperci, frunze ude sau pământ. Dar pământ d-ăla bun, nu d-ăla din ghiveci.
Foarte important: niciunul dintre cele trei tipuri nu e mai bun decât celelalte. E vorba de gusturi și obiceiuri de consum.
În plus, în jur de 85–90% dintre vinuri sunt făcute să fie băute tinere și proaspete, în vreme ce doar un procent mic ajunge la o evoluție frumoasă în timp, de obicei între 3 și 10 ani.
În altă ordine de idei, fii cinstit cu gusturile și cu buzunarul tău și bea din fiecare câte puțin, până identifici ce îți gâdilă simțurile cel mai mult. Apoi diversifică partea aia ori de câte ori ai ocazia. Acum că stăpânești sfintele primare, secundare și terțiare, fă-te zid și dă-te mare.
Dacă ți-a plăcut, dă-le un share și prietenilor tăi, să citească și ei ceva informativ. Cheers!
Lasă un răspuns