De băut s-a băut dintotdeauna. Mai mult sau mai puțin cu cap. Zic asta pentru că, în vremurile mai vechi, dacă îți sărea șaiba, îl mai pierdeai de pe umeri. La propriu. De aceea, de la începutul existenței sociale, omenirea a trebuit să scormonească niște reguli pe care să le respecte toți.
Nu de alta, dar traiul n-ar fi devenit niciodată suportabil dacă tu jumuleai penele dragonului altuia și făceai o tochitură peșterească. Sau dacă te claxonai singur la semafor când se făcea verde și tu erai primul din coloană. Mno, stai, asta e de actualitate. O fi ceva din codul bunelor maniere la mijloc.
Etichete. De purtare, nu de pe sticlă
Zic oamenii mai citiți și mai cunoscători că bunele maniere ar fi apărut pe la curțile regale. Eu îi cred. Că no, dacă nici aristocrații nu erau în stare să decidă, cu siguranță n-ar fi făcut-o cei care cărau apă cu ciurul și suflau în jar să se răcească.
Se poate să știi doar de etichetele alea de pe bulendrele din mall. Dar nu acolo ne îndreptăm atenția, ci spre cele care se referă la ce se cuvine și ce nu în comportamentul tău.
Noțiunea de „etichetă” are la bază, de fapt, o interdicție. Se spune că, pe la o mie șase sute și ceva, grădinarul lui nea’ Ludovic al XIV-lea (da, regele Franței) amenajase un părculeț frumos la Versailles. L-a făcut el fain, frumușel, iar apoi a pus câteva plăcuțe pe care scria să nu fie călcată iarba.
Ce să vezi, echivalentul „bizonilor” din vremea respectivă tăvăleau fără niciun stres peluzele, așa că bietul om a obținut de la rege un decret prin care trebuiau respectate „etichetele” puse de dânsul. Mno, uite-așa a intrat cuvântul în limbajul curent, ca să desemneze un comportament conform unor norme.
Ce mai face capra vecinului
Bunul-simț și o conduită frumoasă au rămas la modă și astăzi. Sigur, între timp au devenit un fel de lux, iar fiecare popor și le-a mai personalizat după propria istorie și propriile tradiții.
Așadar, dacă ajungi în Franța și primești salata după felul principal, nu te speria. E de-a lor. Sau dacă tu ești obișnuit să bei zece cappuccino pe zi și treci pe la prietenii noștri italieni, ia-ți doar unul, dimineața. Așa fac ei.
Americanii țin furculița în mâna dreaptă, iar mâna stângă o țin sub masă. Și nu pe portofelul cuiva străin. De aici, nu de puține ori, au impresia că europenii sunt cu toții stângaci. Nu că unii n-ar fi.
Te apucă cheful să cumperi flori în Canada? Poți să le oferi și în număr par, fără să te tragă cineva de mânecă și să te întrebe:
— Ce, bă, a murit cineva?
Îți spun eu, n-a murit nimeni. Doar bunul-simț, pe alocuri.
Poate de asta e bine să te uiți puțin în jur și să-ți mai amintești de obiceiurile bune. Mai ales acum, când nu trecem printr-o perioadă tocmai fastă, un gest de amabilitate sau de bun-simț poate schimba ziua celuilalt și, implicit, pe a ta. Că de nesimțire și egocentrism suntem sătui cu toții.
P.S. Multe dintre lucrurile astea le poți reîmprospăta, mai pe larg, din cartea Aureliei Marinescu despre bunele maniere, de care m-am bucurat și eu și care m-a inspirat să revin pe Winetertainer pentru „sezonul doi”.
Dacă ți-a plăcut, dă-le un share și prietenilor tăi, să citească și ei ceva informativ. Cheers!
Lasă un răspuns