Scos din joben de Bărbosul înainte să conștientizăm că facem umbră pământului, băgat în open-barul vieții imediat după biberon, vinul rămâne în continuare sacru pentru noi. Măcar pentru unii.
Filosofic, nu? Sau poate că beau prea mult vin. Nu suficient, oricum.
Te-ai întrebat vreodată de ce Seneca și nu altfel? Dacă se-neca cu vin și așa i-a rămas numele?
Dacă nu era vinul, mai avea berea vreo șansă? Păi de unde, boșulescule! Că dacă nu le pârjoleau ăștia viile din cauza oamenilor lui Decebal, care își rupeau creierii non-stop, nu învăța nici naiba să facă bere. Că de băut oricum nu s-ar fi lăsat, dragii de ei.
Sau, vorba aia, te vezi împărtășit cu o lingură de tequila? Enoriașii să lingă sarea și tu să-ți aduci lămâia?
Meeeh, tot la vin ajungi.
De ce e „iubibil” vinul?
Poate pentru că e unul dintre puținele lucruri pline de adevăr care mai există.
Într-o lume tot mai grăbită și mai digitalizată pe zi ce trece, o lume în care nu poți să ieși nici în pijamale până pe balcon fără telefonul lipit de mână, vinul rămâne la fel. Nu sprintează către nimic.
N-ai cum să-l grăbești, n-ai cum să-l oprești. Poți doar să-l bei înainte să ajungă în vârful vieții lui sau să-l uiți îngropat pe undeva și să-i pierzi pulsul. Ori să comiți vreo atrocitate și să-l verși. Nu dorim răul nimănui. Să fie băut, mai degrabă, peste tot în lume.
De câteva mii de ani, sucul ăsta fermentat de struguri ne-a cam dat viteză. În civilizație, în industrie și în popularea planetei. Altfel cum ai putea să ajungi să ai tată din Sri Lanka și mamă din Bucureștii Noi? Îți zic eu. Amestecai vinurile și socializai. Cam intens, ce-i drept, dar măcar nu pe aplicațiile de dating. Atunci făceai „story-uri” doar la masa din colțul barului, iar când îți luai „reply”, era clară treaba: ori era de bătaie, ori te căsătoreai curând.
De ce să bei vin?
N-o să urmeze sfatul unui doctor, dacă la asta te aștepți. Cu atâția somelieri pe cap de locuitor în fiecare oraș, mă mir că mai există cineva care merge la medic să întrebe dacă-i bun sau nu vinul pentru sănătate, cât să bea sau ce să bea.
Eu unul îl beau de plăcere. L-aș bea și forțat, dar măcar să-mi turnați ceva decent. Și, în afară de asta, cred că înghit multă apă la duș și ating repede cei doi litri recomandați zilnic. Așa că prima opțiune rămâne tot vinul.
Plus că, știi ce-i mai fain? Că nu se termină niciodată. Mmm, bine, se mai termină banii, ce-i drept. Dar vezi tu, iar e bine: în lumea vinului toți sunt darnici și împart cu tine. Și uite-așa se nasc iar prietenii pe viață. Și rate la bănci. Muicaaaaaa!
De ce Winetertainer?
Mi-ar fi plăcut să fiu vreun soi de supererou. M-am uitat în nomenclatorul de meserii și n-am găsit nimic care să mi se potrivească. Niciunul nu avea obiceiul să bea vin după ce salva planeta. Aș fi fost cel mult un verișor mediocru de-al lui Thor, un fel de „Thoarnă”, maxim.
Și uite-așa, în timp ce destupam o sticlă și citeam glume proaste făcute bine, cortexul meu prefrontal a pompat valuri de dopamină și serotonină și a zis: gata, o să fiu Winetertainer. Eee? Cum sună? Iar e cu deșteptăciuni. Intră în trending articolul ăsta direct.
Care-i morala? Poți s-o tragi de unul singur, după sufletul tău.
A mea e simplă… Trăiește, bea vin, iubește!
Dacă ți-a plăcut, dă-le un share și prietenilor tăi, să citească și ei ceva informativ. Cheers!
Lasă un răspuns