Pinot Noir

Pariez că prima ta reacție e „aaah, îl știu pe ăsta”. Îl beam în liceu, în facultate, în armată, înainte de masă și după dulap în cămin. Ușor efervescent și dulce. Efervescent pentru că dublai vânzările la cola când te apucai de campionat. Și dulce pentru că nici vinul nu era tocmai ce trebuia în vremurile alea.

Pinot Noir

Deci uită, te rog, tot ce aveai în cap până acum. Dacă ai rămas blocat acolo, dă-mi voie să-ți spun că ce știi e la fel de util ca „t”-ul din Pinot Noir la pronunție. Franțuzofilule.

Pinot Noir și doamna în roșu? Care-i faza?

E unul dintre cele mai vechi soiuri din lume, iar numele lui (spun pricepuții) vine de la faptul că ciorchinele are forma unui con de pin.

Originar din Franța și cu adresa din buletin în Burgundia: știi că l-ai prins pe bărbosul de sus de picior și faci imediat o plecăciune când pui mâna pe o sticlă din Côte d’Or, cea mai renumită zonă din lume pentru Pinot Noir. Nu te mai speli pe dinți toată săptămâna următoare, asta e clar. Asta dacă o făceai până acum. Dacă nu, nu te încurcă cu nimic.

Vie de Pinot Noir

De ce îl compar cu o doamnă? Îți explic mai jos. Și totul fără să citez din celebra melodie a lui Chris de Burgh.

Eleganța

Știi momentul ăla în care ești de mână cu jumătatea ta și trece pe lângă voi cineva care arată impecabil? Și imediat vă întoarceți amândoi și vă uitați uimiți? Îmbrăcată exact cât trebuie, nici prea mult, nici prea puțin, cu un parfum subtil, dar destul de expresiv cât să-ți taie respirația, soră cu chimia și cu arta în același timp.

Pahar de Pinot Noir

Încă îi mai numeri pașii după ce a trecut? Mno, ăla e Pinot Noir defilând printre alte vinuri. Elegant, bine definit, cu un corp suplu, ușor și foarte catifelat la gust. O plăcere reală, ce să mai zic.

Aciditatea

EL: Ce ai?
EA: Nimic.

Asta e definiția acidității. Mai bine de atât n-am cum s-o explic.

Ei bine, la fel ca oamenii, și strugurii își acumulează aciditatea lor. La Pinot Noir, aciditatea e medie spre ridicată. Ea îi dă vinului o prospețime și o identitate incredibile.

Sticlă de Pinot Noir

Ca să-ți fie mai ușor, reține: dacă alegi soiul ăsta dintr-un climat mai răcoros, vei avea o aciditate mai ridicată. Cu cât te duci spre un climat mai cald, cu atât scade (regulă general valabilă).

Corpul

Nu trebuie să fii Casanova ca să-ți dai seama de gusturile tale. Să ne întoarcem la corp. Al vinului.

Corpul va fi mai accentuat în zonele calde, dar nu atât de tare încât să mesteci în gol trei ore după ce îl bei. Pinot Noir are coaja subțire și n-o să-ți dea niciodată un vin foarte corpolent. Sunt totuși și cazuri în care e mai plinuț, nu e niciun secret, există și adepți ai acestui stil.

Pinot Noir cu corp

Ce, nu vă place Pinot Noir din California? La ăsta mă refeream când vorbeam de cei care preferă un pinot mai plinuț. Un pic de pulpiță acolo, să simțim și noi ceva pe măsele. În schimb, dacă ești adeptul stilului clasic, zvelt, te vei orienta spre regiuni ca Burgundia (Franța) sau Pfalz (Germania). Să nu mai spun de Champagne, unde Pinot Noir face parte din trioul consacrat de soiuri. Tot la vin suntem, să știi.

Pinot’s lifestyle

„Iubitule, mi-e frig.” Zece minute mai târziu: „Iubitule, mi-e cald. Prea mult soare. Hai la umbră. Hai înapoi la soare, că m-a luat frigul. Vreau înghețată de ciocolată. Aaa, ba nu, să fie de kiwi. Auzi, mai bine lasă, îmi iau o clătită.” Da, probabil îți sună cunoscut. Dar stai liniștit, nu ești singurul care trece prin asta.

Degustare de Pinot Noir

Așa pățește și via de Pinot Noir. E unul dintre cei mai sensibili struguri. Dacă e prea frig, nu e bine. Dacă e prea cald, iar nu-i convine. Prea puțin soare? Nu e în largul lui. Prea mult? Se pârlește, că are pielița extrem de subțire. Așa că, dacă vrei să exersezi stilul ăsta de viață chiar și când e plecată jumătatea ta, ia-ți o sticlă de Pinot Noir și ascultă-i povestea și mofturile. O să-ți placă enorm.

Doamnelor, domnișoarelor, dacă citiți asta, bucurați-vă de asocierea cu Pinot Noir. Domnilor, puneți mâna pe una. Pe o sticlă din acest tip de vin, desigur.

Dacă ți-a plăcut, dă-le un share și prietenilor tăi, să citească și ei ceva informativ. Cheers!

Lasă un răspuns

Despre autor

Sunt Viorel Chelba, formator și consultant în vin. Aici scriu despre ce am în pahar și despre ce mă întreabă lumea la degustări.

Mai multe despre mine →
viorelchelba.ro ↗

Cartea „Vinul pe bune”

Ghidul meu de vin, scris pentru curioși. Înscrie-te și afli primul când apare.

Primește articolele pe e-mail

Articolele noi ajung la tine imediat ce le public.

Descoperă mai multe la WINEtertainer

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura