Sticlă de vin deschisă

Cât pot păstra un vin după ce l-am deschis? Să-i pun dopul la loc? Să învelesc sticla în folie de gătit și s-o condimentez? S-o ung cu slănină, să alunece mai bine la următorul pahar? Sau să citesc ceva întâi?

Primul instinct e să te întrebi: cum adică? Sticlă deschisă? Nimiiic! Bea tot, bea tot, bea tooot! Cui îi pasă de ziua de mâine? Dar, bre, să zicem că sunt și oameni mai normali pe aici, care vor să bea doar un pahar din sticla aia. Zi-le măcar lor cât rezistă o sticlă de vin după ce a fost deschisă.

Sticlă de vin deschisă

Din partea mea, poți să păstrezi vinul până se face marmeladă și apoi să faci capcană pentru urși cu el. Însă, dacă te interesează cât poate fi păstrat un vin deschis în condiții bune de consum, ia cu WINEtertainer, „my friend”.

Care-i totuși problema?

De ce nu pot ține vinul mult timp după ce l-am deschis? Una dintre principalele probleme ar fi că bei de rupi și efectiv n-ai cum să mai păstrezi ceva. Dar stai liniștit, nu e atât de grav pe cât pare. Crezi că Bruce Willis era greu de ucis pentru că își termina laptele cu cereale dimineața? Cu siguranță nu. Deci vinul face minuni.

Vin alb

Adevăratul motiv pentru care nu poți ține un vin prea mult în frigider, în dulapul de haine sau mai știu eu unde este contactul cu oxigenul. Din momentul în care ai deschis sticla, oxigenul devine inamicul numărul unu al vinului pe termen mediu și lung. Hai să vedem cât poți păstra un vin în funcție de tip și culoare.

E adevărat că vinurile de calitate superioară rezistă mai mult? Ei bine, da.

Marele alb

Din experiența mea, vinurile albe nu se oxidează foarte repede. Mai ales dacă folosești un dop cu vid de calitate bună sau dacă ești un mic zeu și ai cu ce să scoți oxigenul din sticlă și să-l înlocuiești cu argon. Dar, dacă ești un muritor de rând ca mine, cel mai probabil îi pui dopul lui la loc. Asta după ce te chinui puțin și reușești să nu-l rupi când apeși pe el de zici că pisezi usturoi.

Vin alb Juhfark

Deci, un vin alb simplu, fără mari pretenții, va rezista în frigider în jur de două zile după deschidere. Dacă ai, de exemplu, un Chardonnay, un Riesling sau un Sémillon de calitate cel puțin medie, îl poți păstra liniștit trei-patru zile. Probabil își va mai pierde din arome și prospețime, dar asta nu înseamnă că nu te poți bucura de el. Ai vreun super vin moștenit sau primit cadou? Te-ai hotărât să-l analizezi și să-i urmărești evoluția de la o zi la alta? Ai timp berechet. La genul ăsta de vin, timpul de păstrare poate ajunge chiar la o săptămână.

Curios cum funcționează cu rozeurile? Foarte asemănător. Citește încă o dată textul și, unde scrie „vin alb”, înlocuiește în cutiuța de pe umeri cu „vin roze”. Cu plăcere.

Roșiaticul taninos

Pasionat de vinuri roșii? Curios cum evoluează după deschidere? Și aici lucrurile sunt destul de simple, să știi. Nu-ți trebuie decât școala vieții. Pentru vinurile simple, tinere, fără prea mult tanin și structură, durata medie de viață după deschidere e de trei-patru zile. Aș spune că e valabil pentru cele mai multe vinuri roșii. Și te mai rog ceva: nu-l congela. Nu e carne de sarmale. Un loc ferit de lumină și puțin răcoros e suficient.

Vin roșu

Dacă te gândești totuși să deschizi ceva mai robust, mai complex și cu o structură mult mai bună, te poți bucura de el șase-șapte zile. Nu-i va strica nimic în perioada asta, ba chiar dimpotrivă. Vei avea timp să-l vezi în diferite ipostaze și stadii de evoluție, de la o zi la alta, până la apusul vieții lui. Dar nu cred că te înduri să-l arunci, o să-i faci tu felul la timp. O să mesteci și din etichetă, dacă îți va fi pe plac.

Spumantoșeniile

Dacă la vinul liniștit „dușmanul” vine din afară și se numește oxigen, aici e pe dos. Ideea e să nu pierzi bulele din sticlă. Așadar, misiunea ta e să păstrezi cât mai mult dioxid de carbon înăuntru.

Vin spumant

Cu cât sticla e mai plină, cu atât rezistă mai mult. Deci, dacă bei doar un pahar și o pui la rece, se păstrează mai bine decât atunci când a mai rămas puțin în sticlă. Aaa, și atenție: cu cât deschizi sticla mai des, cu atât îi scurtezi viața spumantului. Deci calculează-ți bine mișcările.

Dacă ești atent și blând cu el, îl poți ține în viață cam trei zile. Poate fi băut și după, dar, pierzând continuu din prospețime, nu va mai fi la fel de plăcut. Chiar și așa, după aceste zile îți poate fi util dacă vrei să gătești o porție bună de risotto. Nota acidulată se potrivește foarte bine cu dulceața orezului.

Risotto cu spumant

Știu ce te gândești: „Bă, ar fi fost informații utile dacă n-aș termina sticla de fiecare dată când o deschid.” Stai liniștit, odată cu vârsta te lasă genunchii mai repede și o să vrei să-i mai pui și dopul. Asta dacă nu te lasă ficatul înainte, novinofobule.

Dacă ți-a plăcut, dă-le un share și prietenilor tăi, să citească și ei ceva informativ. Cheers!

Lasă un răspuns

Despre autor

Sunt Viorel Chelba, formator și consultant în vin. Scriu despre vin pe românește, cu umor și fără snobism.

Mai multe despre mine →
viorelchelba.ro ↗

Cartea „Vinul pe bune”

Ghidul meu despre vin pe înțelesul tuturor. Înscrie-te și afli primul când apare.

Primește articolele pe e-mail

Un articol nou, direct în inbox. Fără spam, doar vin.

Descoperă mai multe la WINEtertainer

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura