Umbli cu nasul pe sus? De la Sauvignon Blanc la Sauv…age Dior 🙂‍↔️.

Știi cum e în aeroport, la duty free? Treci printre rafturi spre poarta de îmbarcare și, până să ajungi la avion, te-au stropit trei domnișoare cu trei parfumuri diferite, mai ceva ca flăcăii din Harghita a doua zi de Paște. Nu le-ai cerut, dar o să le porți până la destinație. Ei, exact așa arată unele târguri de vin. Doar că de la aeroport măcar pleci în concediu.

Intru la târg cu nasul odihnit, cu chef de mirosit lucruri serioase și cu încrederea omului care e treaz, că e lumină afară și încă vede ce scrie pe etichete. Pentru o vreme, cel puțin. Țintesc un pahar de Sauvignon Blanc, îl duc la nas, închid ochii ca în filmele cu somelieri erudiți și aștept să apară în viața mea o floare de soc, poate un măr verde, un mango copt sau ceva acolo dintr-ale vinului. Măcar teoretic. Și în loc de asta îmi apare un Sauvage Dior. Băăă, nu un pic de Sauvage, ci unul întreg, cu megafon, tobe și claxoane, care a intrat în sală cu cel puțin trei secunde înaintea purtătorului de mireasmă.

Mă uit în jur și parcă s-a dat toată lumea cu câte doi litri de parfum și a venit la degustare să termine stocul. Am avut momente în care nu mai știam dacă degust vin sau am nimerit în parfumeria de la mall, când țipă oamenii ăia după tine: „Casa și mașina, casa și mașina! Beci și cavou, beci și cavou!” Nu scriu asta din ranchiună. Bine, nu doar din ranchiună, că mi s-a terminat parfumul. Scriu pentru că toți cei care am stat vreodată de o parte sau de alta a unei mese cu pahare am trăit scena asta și nimeni n-o spune verde în față, că se crapă cerurile și ies certuri și bătăi. În schimb, ne uităm unii la alții, tușim politicos, mai clătim un pahar și suferim în tăcere, ca la o ședință lungă de la muncă.

Tu nu-ți mai simți parfumul. Noi, da!

Nasul e un instrument genial (suntem la vin în continuare), dar are un defect. Și nu mă refer la teoria aia populară, că după mărimea nasului poți ghici și alte proporții. Defectul e că nasul se plictisește repede. Dacă stă prea mult în același miros, creierul zice „bine, mă Gogule, am înțeles, nu mai văd nicio noutate” și se pune pe „mute”. Se numește adaptare olfactivă și o trăiești zilnic, doar că n-o observi. În afară de atunci când tot palierul din cămin folosește aceeași baie în zece minute. În fine. De-aia nu-ți mai simți tu parfumul după ce ieși din casă, deși restul lumii îl simte foarte bine. În special cei din liftul în care ai urcat. Tu ai ajuns la etajul șapte, iar la parter domnul de la pază încă lăcrimează când cobori. Și nu de emoție.

Acum, partea pe care mulți o ignoră: nasul lucrează și când vinul e deja în gură. Cireașa, vanilia sau floarea de soc pe care zici că le „guști” ajung tot la nas, doar că pe ușa din spate. Fă un test simplu: ține-te de nas și ia o gură de vin. Simți aciditatea și alcoolul, dar multe arome dispar. Deci un nor de parfum nu-ți strică doar mirositul, ci și o bună parte din plăcerea de a gusta vinul.

Vinul are o mulțime de arome fine, unele subtile: o floare, o fărâmă de fruct, o urmă de piatră udă, un condiment care abia se arată. Parfumul e făcut exact pentru contrariul. Să se simtă de departe, să țină ore întregi, să-ți anunțe prezența cu o zi înainte să apari la eveniment. Meciul e inegal rău. E ca și cum ai încerca să asculți greierii lângă o betonieră pornită, în timp ce băieții de la construcții fluieră „dupe doamne”. Iar când nasul se satură de betonieră, se satură și de greieri, și de tot ce mai e în pahar. Ajungi acasă și zici: „Nu mi s-a părut nimic special la vinurile alea.” Păi nu ți s-a părut, bre, că n-ai mai simțit mare lucru!

Vanilie din cremă, cocos din șampon. Și tu îi zici complexitate!

Acum vine partea care pe mine m-a dat pe spate când am aflat-o: parfumul nu doar acoperă aromele vinului, uneori le poate și imita. Și nu că ar semăna vag, ci pentru că unele dintre substanțele care dau mirosuri florale sau fructate se găsesc atât în vinuri, cât și în parfumuri și cosmetice. De parcă parfumierii și vinificatorii s-ar aproviziona de la același aprozar de la colț.

Și acum leagă punctele. Vii cu cremă de vanilie pe mâini și „descoperi” baric într-un vin care n-a văzut butoi nici în poze. Colegul de lângă tine s-a spălat cu șampon de cocos și jură pe ce are mai sfânt că acel Cabernet a stat în stejar american. Iar tu, cu cămașa clătită în balsam de lavandă, găsești flori în orice, inclusiv în apa plată. La final nu mai știe nimeni cine e vinovatul: vinul, butoiul sau Coccolino.

Tu stai serios, învârți paharul, îți dai cu părerea despre complexitate, despre fruct, flori și maturare, iar o parte din complexitatea aia vine de pe mâna ta sau din cămașa celui de lângă tine. Mamă, mamă, ce cuvinte ai aruncat, Veoreleee! Să vină Nobelul pentru literatură! Zero șapte patru… să mă sunați când ajungeți cu el, dom’ curier!

Și uite așa, un Sauvignon Blanc delicat ajunge să se bată cu o parfumerie întreagă. Ce șanse mai are? Cam cât am eu să câștig Eurovisionul și titlul de degustător al anului 2019. Deși, stai, mai am șanse, dar numai în Etiopia, unde ăia-s înapoiați la propriu. Cu calendarul, că la ei încă e 2019! Superbisim!

Dior, IQOS și gumă mentolată. Fauna de la întâlnirea de vin

Cu timpul începi să recunoști personajele de la fiecare eveniment. Primul e domnul care a pus „un pic” de aftershave, că se vede cu lumea. Un pic, zice el. Un pic cam cât o ploaie de vară când se inundă toată Lombardia. Lângă el stă doamna cu parfumul dulce de pe vremea când bunica avea sticluța pe masa din dormitor, un miros cu mult caracter și cu și mai multă rezistență, pe care nu-l învinge nici cel mai fin Riesling. Nu o judec, are stihl… brrruum brrruuum. Doar că stilul ei duduie olfactiv de la trei blocuri distanță, ca duba cu pepeni care intră pe stradă cu un minut înaintea ei: „Pepeeeeni, hai la pepeeeeni, haideeee!”

Gata, „ba baete”, am înțeles, nu ne mai dăm cu parfum. Dar ce facem cu cel care vine direct de la țigară și aduce cu el în sală o mică părticică din iarna lui 1998, dintr-o dugheană din Gara de Nord? Când ridici paharul la nas, tu aștepți fructe și primești un iz de pădure pârjolită. Sau cu ăla cu guma mentolată, care mestecă energic, ia o gură de vin și face o față de parcă i-ai pus aer condiționat în ceafă și niște chilli pe pahar? Nu e vinul de vină, stimate domn, e menta!

Preferatul meu rămâne însă fumătorul modern, cel cu IQOS-ul, care te privește superior și îți explică faptul că el nu fumează, el „doar încălzește un pic”, că s-a lăsat de țigările clasice fiindcă îi dăunau. De parcă de la astea îți cresc ghiocei din gingii. Poate că tutunul nu arde ca într-o țigară obișnuită, dar mirosul tot vine cu el și e greu de descris elegant: șosete nespălate uitate pe calorifer într-o cameră de bloc vintage în care s-a spart o țeavă în 2005 și care a fost zugrăvită în 2008, de Florii, că venea Paștele. Îl scoate din buzunar, trage două fumuri în pauză și se întoarce la stand cu o aură în jurul lui. Iar vape-ul cu aromă de pepene sau mango e varianta lui mai tânără și mai fructată, doar că fructele nu sunt din pahar. Ai în pahar un Côtes du Rhône și în nas o gumă de mestecat de la chioșc. Turbo.

Cea mai perfidă dintre toți e însă cea cu crema de mâini parfumată, pe care n-o vezi niciodată, dar o simți mereu. Ții paharul exact unde ți-ai dat cu cremă de vanilie și migdale, apoi te miri de ce Cabernetul tău miroase a cheesecake bucovinean. Și, pentru că orice târg are nevoie de personaje memorabile, la capătul galeriei stă scafandrul, ăla care își bagă nasul în pahar până-i atinge piciorul, da’ pe interior, convins că așa simte mai mult. Nu simte mai mult, simte doar alcool, își obosește nasul și la final strănută. Beți voi!

Te-ai spălat pe dinți? Felicitări, toate vinurile vor fi „fresh”

Mai sunt și momentele care nu țin de personaje, ci de bună-credință prost plasată. Cel mai des e omul care vine la degustare direct de la dentist sau după o igienă matinală atât de intensă de zici că a mâncat rahat cu o seară înainte, și nu d-ăla turcesc. Pasta de dinți și apa de gură, mai ales cele puternic mentolate, pot schimba temporar felul în care percepi gusturile. Știi senzația aia când bei suc de portocale imediat după periaj și ai impresia că ai mestecat o lămâie cu o aspirină? Ei, acum toarnă peste asta un Sauvignon Blanc cu aciditate zdravănă. Și după aia spune-i producătorului că vinul lui e prea acru. Să vezi ce prietenie frumoasă se leagă! A mamelor.

Cum îți salvezi nasul fără boabe de cafea și alte tehnici miraculoase

Vestea bună e că tratamentul e ieftin și deloc complicat. Apa plată și ceva simplu de mâncat între vinuri, adică pâine, grisine sau covrigei fără arome puternice, sunt de obicei de ajutor pentru a scăpa de senzațiile rămase în gură. Pentru nas, cele mai bune sunt pauzele. Ieși puțin la aer curat, lasă-l să se odihnească și întoarce-te la pahar când simți că poți să-i acorzi din nou atenția cuvenită. Nu are rost să insiști să miroși un vin de zece ori dacă între timp nasul tău e în knockout tehnic.

Boabele de cafea din parfumerii, în schimb, nu sunt vreun leac miraculos pentru nasul obosit. Mai degrabă adaugi încă un miros peste celelalte. Are mai multă logică să iei o pauză sau să miroși ceva neutru și familiar, cum ar fi propriul pulover curat. Am zis curat. Și al tău, nu te duci la alții cu „domnule, pot să vă miros la lâniță?”, că pleci de la degustare cu alte probleme decât cele olfactive.

Cât despre parfum, regula e simplă: la o degustare serioasă, cel mai bine îl lași acasă.

P.S. Dacă vrei să mă prinzi cu „nasul odihnit” și să-ți aduci Sauvage-ul în ciudă, mă găsești la Vin la Brașov, pe 30–31 octombrie. Vin doar eu. Parfumul meu rămâne acasă.